Canoanele Fericitului Petru, Arhiepiscopul Alexandriei si Martirul

Canoanele Fericitului Petru, Arhiepiscopul Alexandriei si
Martirul 

1 Petru POCĂINŢA CELOR CĂZUŢI DIN PRICINA CAZNELOR (ÎN PRIGOANE)

Deoarece s-au ajuns a patra oară Paştile în persecuţie, a fost destul
pentru cei ce au fost urmăriţi şi întemniţaţi, şi au răbdat chinuri
cumplite şl bătăi de nesuferit, şi alte multe nevoi grele, şi după aceea sau
predat din cauza neputinţei trupului, dacă aceştia la început nu au
fost reprimiţi din cauza căderii mari, căreia s-au supus, totuşi deoarece
ei mult s-au nevoit şi mult timp s-au luptat împotrivă, că nu de voie au
venit ei la aceasta, ci predându-se din cauza neputinţei trupului, fiindcă
şi rănile lui llsus se arată pe trupurile lor, şi acum au al treilea an de
plângere, să li se dea lor penitenţă, spre aducerea-aminte despre
întoarcere, alte patruzeci de zile, pe care deşi le-a ajunat Domnul şi
Mântuitorul nostru Iisus llristos după ce s-a botezat, totuşi a fost ispitit
de diavolul, astfel şi dânşii, exercitându-se mai mult în timpul acelora, şi
deşteptându-se mai tare, de aci înainte vor priveghea în rugăciuni,
meditând asupra ceea ce a zis Domnul către cel ce-l ispitea pe El să i se
închine: „Mergi înapoia mea, Satano; că scris este: Domnului
Dumnezeului tău să te închini, şi Lui singur să-i slujeşti" 

POCĂINŢA CELOR CE AU CĂZUT UŞOR

Iar celor ce numai după ce au fost întemniţaţi şi au răbdat asupririle şi
Infecţiile din temniţă, ca în strâmtoare, iar apoi fiind robiţi neluptând cu
chinurile, după multă lipsă de putere şi după oarecare orbire, s-au
înfrânt, le va ajunge un an către celălalt timp; fiindcă şi ei cu totul s-au
dat pe sineşi spre a fi asupriţi pentru numele lui Hristos, deşi au şi primit
în temniţa de la fraţi mare mângâiere, pentru care au să răsplătească
înmulţit dacă doresc a se elibera de robia prea-amară a diavolului,
aducându-şi prea bine aminte de cel ce zice: „Duhul Domnului peste
mine, pentru care m-a uns, m-a trimis spre a propovădui săracilor, a
binevesti robilor iertare şi orbilor vedere, a slobozi pe cei înfrânţi întru
uşurare, a propovădui anul cel primit al Domnului şi ziua răsplătirii"

3 Petru POCĂINŢA CELOR CE S-AU PREDAT FĂRĂ CAZNE
Iar celor ce chiar nimic nu au pătimit ceva de acest fel, şi nici nu au
arătat rod de credinţă, ci singuri au alergat la răutate şi s-au predat de
laşitate ori de frică, iar acum au venit la pocăinţă, de lipsă şi potrivit este
a li se pune înainte parabola smochinului celui neroditor, precum zice
Domnul: „Avea oarecine un smochin sădit în via lui, şi a venit căutând
rod în el, şi n-a găsit. Atunci zise către vier: Iată trei ani de când vin
căutând rod în smochinul acesta şi nu găsesc, taie-l, pentru că şi
pământul îl face nefolositor. Iar el răspunzând, zice lui: Doamne, lasă-l şi
anul acesta, până ce-l voi săpa împrejur şi voi pune gunoi, şi poate face
rod! Iar dacă nu, îl vei tăia la anul cel viitor" (Luca 13,6-9); pe care
parabolă luând-o ei înaintea ochilor, şi arătând rod vrednic de pocăinţă
în cursul unui timp îndelungat de pocăinţa, vor avea mai mult folos.

Petru OSÂNDA CELOR CE NU SE POCĂIESC

Iar celor în privinţa cărora nu este nici o nădejde şi sunt nepocăiţi,
câştigându-şi piele de Etiop neschimbată şi împietriri de panteră, li se va
zice cele ce s-au zis celuilalt smochin: „Să nu se mai facă din tine rod în
veci, şi se uscă smochinul îndată" (Mat. 21, 19). Se plineşte asupra lor şi
cele zise de Ecclesiastul: „Ce este strâmb nu se va putea îndrepta, şi ce
lipseşte nu se va putea număra" (Ecclesiast 1, 15); că de nu se va
îndrepta mai înainte cel strâmb, este cu neputinţă să se împodobească;
şi de se va împlini mai întâi lipsa, este cu neputinţă a se număra aceasta.
Drept aceea şi la sfârşit li se va întâmpla lor cele zise de Isaia proorocii):
„Şi vor vedea deci, zice, mădularele oamenilor care s-au lepădat de
mine; că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, şi vor li spre
vedere la tot trupul" (ls. 66, 24). Fiindcă şi precum mai înainte s-a zis de
dânsul: „iar cei nedrepţi ca marea înviforată, aşa se vor tulbura, şi nu
vor putea sa se odihnească; şi cei nelegiuiţi nu se vor putea bucura, a zis
Dumnezeu" 

POCĂINŢA CELOR PREFĂCUŢI (CE I-AU VICLENIT PE VRĂJMAŞI)

Iar în privinţa celor ce s-au prefăcut ca David, care s-a făcut epileptic ca
sa nu moară, căci n-a fost epileptic, ci care nu au iscălit simplu cele de
lepădat, şi după multă strâmtoare şi-au bătut joc de vicleniile
vrăjmaşilor, ea nişte copii cuminţi şi înţelepţi între copiii fără de
înţelepciune, şi, sau ca şi cum au trecut prin altare, sau ca şi cum cu
mâna, sau ca şi cum au pus păgâni în locul lor, deoarece, precum am
auzit, unii dintre cei ce au mărturisit au dat iertare unora dintre aceia,
căci mai ales cu multă evlavie au evitat ca însuşi cu mâinile lor să facă
focul şi să tămâieze pe demonii necuraţi, şi deoarece prin ignoranţă a
rămas ascuns că ei au făcut această nebunie, totuşi li se va mai da
acestora un timp de şase luni pentru convertirea la pocăinţă; astfel şi ei
mai mult vor avea folos, cugetând neîncetat la cele spuse de prooroc şi
care zic: „Prunc s-a născut nouă, fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire peste
umărul Lui si numele lui se cheamă înger de mare sfat" (Is. 9, 6); carele
precum ştiţi a zămislirii celuilalt prunc, care mai înainte a propovăduit
înaintea feţei ieşirii lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, s-a zămislit şi el
însuşi ca să propovăduiască pocăinţa, căci noi îi auzim pe amândoi
propovăduind mai întâi nu numai despre pocăinţă, ci şi despre
împărăţia cerurilor, care, precum am învăţat, înlăuntrul nostru este
(Luca 17, 21), că aproape de noi este cuvântul pe care-l credem în gura
noastră şi în inima noastră; despre care şi ei aducându-şi aminte se vor
învăţa a mărturisi cu gura lor pe Domnul lisus, crezând în inima lor: că
Dumnezeu l-a sculat pe El din morţi; pe cure auzindu-le că cu inima se
crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire 

POCĂINŢA ROBILOR CREŞTINI CARE SAU JERTFIT DE SILĂ

Iar în privinţa celor ce au pus sclavi creştini să jertfească idolilor în locul
lor, şi sclavii, ca unii care sunt sub stăpânire, şi sunt într-un fel oarecare
întemniţaţi de stăpâni şi îngrozindu-se de aceştia şi de frica lor, au venit
şi au alunecat la aceasta, aceia într-un an vor arăta faptele pocăinţei,
învăţându-se pentru viitor să facă voia lui Dumnezeu şi să se teamă de El
ca robi ai lui Hristos, mai ales auzind că fiecare, dacă va face ceva bine,
aceasta va lua de la Domnul, fie rob, fie slobod 

POCĂINŢA CELOR CE ŞI-AU PUS ROBI CREŞTINI SĂ JERTFEASCĂ

Iar cei liberi, adică stăpânii acelor sclavi, care au fost siliţi să jertfească
idolilor, trei ani se vor cerceta întru pocăinţă, ca unii care s-au făţărnicii
şi au primit pe cei ce sunt împreună sclavi să jertfească idolilor, fiindcă
nu au ascultat pe Apostolul, care voieşte ca stăpânii să facă aceeaşi ce
fac sclavii, lăsând ameninţările, ştiind, zice Apostolul, că Domnul din
ceruri şi al nostru, şi al lor este (Ef. 6, 9). Iar dacă toţi avem un Domn,
care nu caută la faţă, „căci şi toate şi întru toţi este Hristos, şi între
barbari şi între sciţi, şi între sclavi şi între slobozi" (Col. 3, 11), deci sunt
datori a reflecta asupra celor ce le-au făcut voind a-şi mântui sufletele
lor cei ce pe sclavii, care sunt laolaltă, i-au atras la idolatrie, care şi ei
puteau scăpa, dacă li s-ar fi dat lor dreptate şi ce este potrivit, precum
zice iarăşi Apostolul

RÂNDUIALĂ PENTRU CEI CE AU FOST VÂNDUŢI (TRĂDAŢI)

Iar în privinţa celor ce au fost trădaţi şi au căzut, sau care singuri au
intrat în luptă şi au mărturisit că sunt creştini, şi au fost aruncaţi în
temniţă, fiind chinuiţi, raţional este a le da ajutor întru veselia inimii, şi
a-i face părtaşi la toate, şi în rugăciuni, şi întru cuminecarea sângelui şi
trupului lui Hristos, şi în mângâierea cuvântului, pentru ca mai cu tărie
nevoindu-se, să se învrednicească şi ei de darul chemării celei de sus.
„Fiind că chiar de şapte ori, zice, de va cădea dreptul, iarăşi se vii ridica"
(Pilde 26, I 26,16) ceea ce dacă ar fi tăcut toţi cei căzuţi, ar fi arătat
pocăinţa cea mai depliuă şi din toată inima.

SFAT PENTRU CEI CE CAUTĂ ISPITA

Şi în privinţa celor ce ca treziţi din somn au sărit în lupta cea aducătoare
de chinuri şi care va avea loc în viitor, şi care îşi pricinuiesc loruşi ispită
de a se lupta cu marea şi cu multe valuri, dar care mai ales împotriva
fraţilor aprind jăratecul păcătoşilor, cu aceştia încă trebuie să se
comunice, deoarece în numele lui Hristos au venit la aceasta, deşi nu iau
aminte la cuvintele Lui, care învaţă: „Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită", şi
care iarăşi zice către Tatăl în rugăciune: „Şi nu ne duce în ispită, ci ne
mântuieste de cel viclean" (Luca 11, 4); şi poate că aceia nici nu ştiu că
însuşi Stăpânul şi învăţătorul nostru de multe ori i-a evitat pe cei ce
voiau a-L instiga, şi că uneori pleca într-un ţinut aproape de pustie (Ioan
11, 54), şi că atunci când s-a apropiat vremea patimii Lui nu s-a predat,
ci a aşteptat până ce au venit asupra Lui cu săbii şi cu furci; atunci zise
către ei: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu furci să mă prindeţi" (Mc.
14, 48), care l-au şi dat pe El, zice, lui Pilat; dar celor ce întru
asemănarea Lui şi după scopul Lui au umblat, au pătimit, aducându-şi
aminte de cuvintele Lui dumnezeieşti, prin care ne ajută pe noi în
prigoane, zice: „Luaţi aminte de voi, că vă vor da pe voi la adunări şi în
sinagogile lor vă vor bate pe voi"; „şi vă vor da" a zis, iar nu: „predaţi-vă
singuri pe voi". „Şi vă vor duce, zice, înaintea dregătorilor şi împăraţilor
pentru numele Meu" (Lc. 11, 12), „dar să nu vă duceţi înşivă; fiindcă el
voieşte ca şi noi, persecutaţi fiind pentru numele Lui, să pribegim din loc
în loc"; precum iarăşi îl auzim că zice: „Şi dacă vă alungă pe voi din
cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă" (Mt. 10, 23); căci El nu voieşte să ne
ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor
pricinuitori şi de mai multe morţi, ca şi cum i-am sili pe aceştia să se
sălbăticească şi mai tare şi să săvârşească deplin faptele de moarte
aducătoare, ci dimpotrivă, El voieşte să aşteptăm şi să avem grijă de noi,
să priveghem şi să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită (Mt. 26,41). Astfel,
Ştefan, cel dintâi care a primit martiriul pe urmele Lui, târât fiind în
Ierusalim de cei fără de lege şi adus fiind in sinedriu, a fost împroşcat cu
pietre, în numele lui Hristos, s-a slăvit rugându-se şi zicând: „Doamne,
nu le socoti lor păcatul acesta" (F. Ap. 7, 60); astfel şi lui lacob al doilea,
prins fiind de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul; astfel şi lui Petru, cel mai
ales dintre apostoli, de multe ori fiind prins şi închis şi necinstit, mai pe
urmă s-a răstignit în Roma; de asemenea şi preavestitului Pavel, fiind
predat de multe ori, şi primejduit pană la moarte, şi mult nevoindu-se, şi
întru multe prigoane şi necazuri lăudându-se, şi lui întru aceeaşi cetate i
s-a tăiat capul cu sabia, care întru cele ce s-a lăudat a isprăvit; şi că în
Damasc s-a slobozit cu coşniţa noaptea peste zid şi a scăpat din mâinile
celui ce căuta să-l prindă. Căci cea dintâi ţintă a lor a fost să
binevestească si să înveţe cuvântul lui Dumnezeu, întru care întărind pe
fraţi ca să rămână în credinţă; ziceau ei şi că prin multe necazuri trebuie
să intrăm noi întru împărăţia lui Dumnezeu (F. Ap. 14,22); căci ei nu
căutau folosul lor, ci al multora, ca să se mântuiască (I Cor. 10, 33). Şi
sunt multe încă de a le spune lor în privinţa aceasta, pentru ca să lucreze
în chip cuvenit, dar, precum zice Apostolul, nu ne ajunge vremea aspune

OSÂNDA CLERICILOR CĂZUŢI

Drept aceea, nu este raţional să mai rămână în slujba bisericească acei
clerici care au fugit de martiriu, au căzut şi iarăşi au luptat, fiindcă au
părăsit turma Domnului şi pe sine s-au batjocorit, ceea ce nici unul
dintre apostoli nu a făcut. Căci şi fericitul Apostol Pavel, care multe
prigoane a suferit şi s-a distins prin multe biruinţe din lupte, cunoscând
că mai bine este a se libera şi a fi cu Hristos, adaugă şi spune: „Dar a mai
rămânea în trup este mai trebuincios pentru voi" (Filip. 1, 24); căci
având în vedere nu folosul său, ci al multora, ca să se mântuiască, a
socotit că este mai necesar a rămânea cu fraţii şi a purta grijă de ei
decât a se odihni (I Cor. 10, 33); care voieşte ca cel ce învaţă să fie
model credincioşilor în învăţătură (Rom. 12, 7). Drept aceea, cei osândiţi
în temniţă, căzând din slujbă şi s-au întors iarăşi la luptă, sunt foarte
nechibzuiţi; căci cum se roagă ei pentru ceea ce au părăsit, putând să fie
fraţilor de folos în acelaşi timp? Fiindcă până ce nu greşiseră, aveau
iertare pentru fapta lor nesocotită; iar dacă au greşit, ca unii care s-au
mândrit şi s-au prîhănit pe sine, nu mai pot să slujească; din care cauză
să se îngrijească mai vârtos întru smerenie cum să sfârşească viaţa
părăsind slava cea deşartă. Căci acelora este suficientă comuniunea ce
vor avea în linişte şi în deplinătate din ambele motive, atâi pentru ca să
nu li se pară că au fost împovăraţi când vor fi duşi cu sila din
descompunerea de aici, cât şi pentru ca unii căzând să un pretexteze că
au slăbit din pricina penitenţei, care mai mult decât toţi ceilalţi vor avea
ruşine si ocură, in chipul aceluia care a pus temelie, dar nu a fost în stare
să o desăvârşească. Că, zice, toţi cei ce trec pe acolo vor începe să-l
batjocorească zicând: „Omul acesta a pus temelie şi n-a fost în stare să
desăvârşească" 

CEI CE S-AU PRIMEJDUIT PENTRU FRAŢI

Iar cei ce, intrând la început în toiul prigoanei, au stat în faţa judecăţii, şi
privind sfinţii mucenici, s-au grăbit către răsplata chemării de sus, şi
străduindu-se cu bună râvnă, s-au supus pe sine la această mucenicie,
întrebuinţând multă îndrăzneală, mai ales văzând pe cei ce se chinuiesc
şi pe cei ce cad, din cauza cărora mânaţi fiind de un glas intern şi
îndemnându-se să poarte război împotriva celui ce se împotriveşte, se
sârguiau spre aceasta, ca să nu i se pară diavolului întru sine că este
înţelept din cauză că i s-a părut că biruieşte prin viclenie (Pilde 3, 7), deşi
s-a tăinuit că a fost biruit de cei ce au suportat chinuri prin sfâşierile
trupului şi prin bătăi, şi prin ascuţişul săbiei, şi arderile focului, şi
cufundările în apă; şi pentru aceştia, care au scăpat cu credinţă, să se
facă rugăciuni şi cereri, şi se cuvine a fi cu considerare la cei ce s-au
pedepsit în temniţă şi au suferit de foame şi de sete, ori la cei afară de
temniţă ce înaintea judecăţii foarte s-au muncit prin sfâşierea trupului şi
bătăi, şi mai pe urmă s-au biruit de slăbiciunea trupului. Că întru nimic
nu se vatămă cineva dacă pătimim şi ne doare împreună cu cei ce plâng,
şi suspină pentru cei ce s-au biruit în nevoinţă de multă silă a diavolului
uneltitor, adică pentru părinţi, sau fraţi, sau fii; căci ştim că şi pentru
credinţa altora au dobândit unii bunătatea lui Dumnezeu, întru iertarea
păcatelor şi sănătatea trupului şi învierea morţilor. Deci aducându-ne
aminte de multele lor patimi şi mizerii, pe care le-au suferit pentru
numele lui Hristos, şi aducându-ne aminte că ei s-au şi pocăit şi s-au
tânguit de cele ce ei s-au făcut prin trădare, întru slăbiciunea şi
omorârea trupului, ba încă şi dovedind despre sine că au trăit viaţă
retrasă, ne rugăm şi ne cucerim împreună pentru curăţirea lor pe lângă
celelalte de cuviinţă, prin acela care s-a făcut Mijlocitor către Tatăl
pentru noi, cel ce curăţeste păcatele noastre. „Căci, zice, chiar de ar
păcătui cineva, avem pe lisus Hristos mijlocitor drept către Tatăl, şi El
este împăcare pentru păcatele noastre" 

CEI CE S-AU RĂSCUMPĂRAT

Iar celor ce au dat arginţi ca să aibă deplină linişte de orice primejdie, să
nu li se aducă învinovăţire; fiindcă au suferit pagubă şi pierdere de bani
spre a nu se păgubi de sufletul lor, ori să-l piardă; ceea ce alţii din
lăcomie urâta nu au făcut; cu toate că Domnul zice: „Că ce va folosi
omului de ar dobândi lumea întreaga, iar de sufletul său se va păgubi,
sau îl va pierde?" Şi iarăşi: „că nu puteţi sluji Iui Dumnezeu şi lui
mamona" (Mt. 6, 24; Lc. 16, 13). Fiindcă aceia s-au arătat slujind lui
Dumnezeu, urând argintii şi călcându-i în picioare, defăimându-i şi
îndeplinind şi prin aceasta cele scrise: „Răscumpărarea sufletului omului
este bogăţia sa" (Pilde 13, 8). Căci şi în Faptele Apostolilor am citit că cei
târâţi în Tesalonic Ia mai-marii cetăţii, în locul lui Pavel şi Sila, s-au
liberat prin saturare cu bani. Că după ce mult i-au asuprit pentru
numele Iui Hristos şi după ce au tulburat gloatele şi pe mai-marii cetăţii,
„luând ei, zice, din destul de la Iason şi de la ceilalţi, i-au liberat. Iar fraţii
îndată noaptea au trimis pe Pavel şi pe Sila la Bereea" 

CEI CE SE FERESC DIN CALEA VRĂJMAŞULUI

Drept aceea, nici cei ce au părăsit toate pentru mântuirea sufletului si sau
depărtat să nu se învinovăţească, fiindcă s-ar fi prins alţii din cauza
lor; căci şi în Efes în locul lui Pavel au târât în teatru pe Gaiu şi pe
Aristarh, pe soţii lui Pavel, şi voind el să meargă în popor, fiindcă din
cauza lui s-a făcut tulburarea; deoarece a înduplecat şi a convertit mult
popor spre cinstirea de Dumnezeu „nu I-au lăsat pe el învăţăceii", se
spune, „ba chiar şi unele dintre căpeteniile Asiei, prieteni fiindu-i,
trimiţând la el, îl rugau să nu se ducă la teatru" (F. Ap. 19, 30, 31); iar
dacă unii ar stărui, batjocorind pe cei ce cu curăţenie iau aminte la cel ce
zice: „Mântuind, mântuieşte-ţi sufletul tău, şi să nu priveşti înapoi" (Fac.
19, 17), să-şi aducă aminte de Petru, cel distins între apostoli, care
aruncat fiind în temniţă şi predat la patru căpetenii cu câte patru ostaşi
ca să-l păzească, a fugit noaptea şi s-a liberat din mâna ucigaşului Irod, şi
din toată aşteptarea poporului iudeilor, după porunca îngerului
Domnului, şi făcându-se ziuă, se spune, nu puţină tulburare era între
ostaşi, oare ce s-a făcut cu Petru? Irod deci căutându-l şi negăsindu-l,
cercetând pe păzitori, a poruncit să fie sugrumaţi (cf. F. Ap. 12, 4-19),
din cauza cărora nici o învinuire nu atinge pe Petru, căci se putea,
văzând şi ei ceea ce s-a făcut, să scape, precum şi toţi pruncii din
Bethleem, si din toate hotarele lui, dacă părinţii lor ar fi ştiut ceea ce se
va întâmpla, caci s-au omorât de ucigaşul Irod din cauză că el căuta să se
piardă un prunc, dar care şi el a scăpat după porunca înge-rului
Domnului, atunci în grabă a început a prăda şi cu iuţeală a jefui po-trivit
chemării numelui, precum s-a scris: „Cheamă numele Lui, pradă în
grabă, jefuieşte la iuţeală; pentru că mai înainte de a şti copilul să
cheme pe tatăl său şi pe mama sa se va lua puterea Damascului şi
prazile Samariei înaintea regelui Asiriei" (Is. 8, 3-4). Deci şi magii, cei ce
au fost prădaţi şi jefuiţi, eu supunere şi cu cinstire se închină pruncului, şi
deschizându-şi vistieriile şi aducându-i preapotrivite şi preacuviincioase
daruri, aur, tămâie şi smirnă, ca unui împărat şi Dumnezeu, şi om; drept
aceea nu au socotit ei a fi demn să se întoarcă la împăratul asirian, fiind
călăuziţi de Providenţă. „Că luând înştiinţare prin vis, se spune, să nu se
întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor" (Mt. 2, 16). Deci văzând
Irod, vărsătorul de sânge, că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte şi
trimiţând, se spune, a omorât pe toţi pruncii din Bethleem şi din toate
hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul aflat de la magi (Mt. 2, 11-
16); cu care căutând să omoare şi pe celălalt prunc născut mai înainte de
el şi neaflându-I, a ucis pe tatăl lui, pe Zaharia, între templu şi altar (Mt.
23, 25), scăpând pruncul cu Elisabeta, mama lui, pentru ceea ce ei cu
nimic nu se învinovăţesc.

DESPRE MĂRTURISITORI

Iar dacă unii au suferit multă silă şi nevoie, căscându-li-se gura, şi
suferind în legături, şi au rămas statornici în mărturisirea credinţei, şi au
fost statornici când li s-au ars mâinile, aducându-i fără voie la jertfa
nesfinţită; după cum mi-au scris mie din temniţă de trei ori fericiţii
mucenici, precum şi alţi împreună slujitori, în privinţa celor din Libia -
unii ca aceştia, mai ales când împreună mărturisesc pentru sine şi
pentru alţi fraţi, pot să fie în slujba lor, rânduiţi fiind între mărturisitori,
întocmai ca şi cel omorâţi în multe chinuri, şi care nu mai pot să
vorbească şi să-şi ridice cuvântul, sau să se mişte spre a sta împotriva
celor care-i chinuiesc în zadar; dar care nu s-au învoit cu urâciunea
acelora, precum cu adevărat iarăşi am auzit de la cei împreună slujitori.
Deci se vor pune între mărturisitori şi toţi aceia care vieţuiesc după
Timotei şi ascultă de cel ce zice: „Urmăreşte dreptatea, frica de
Dumnezeu, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea; luptă-te cu lupta
bună a credinţei, apucă viaţa cea veşnica, la care ai fost chemat, şi ai
mărturisit mărturisirea cea bună înaintea liniilor martori''

POSTUL DE MIERCUREA ŞI VINEREA

Nu ne va învinovăţi cineva pe noi fiindcă ţinem miercurea şi vinerea, în
care cu drept cuvânt ni s-a poruncit nouă după predanisire să ajunăm;
de o parte miercurea, din cauza sfatului făcut de Iuda pentru vinderea
Domnului; iar de altă parte vinerea, pentru că a pătimit El pentru noi; iar
duminica o ţinem zi de bucurie pentru cel ce a înviat în ea, întru care am
primit să nu plecăm nici genunchii.